ログイン

cu 2 p1completa

cu 2 p1completa
17問 • 9ヶ月前
  • Cătălina Anghel
  • 通報

    問題一覧

  • 1

    O instituție de credit este o entitate a cărei activitate constă în:

    acordarea de credite în cont propriu;, atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public;

  • 2

    Creditul reprezintă:

    orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursare asumei plătite, precum și la plata unor dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă;, orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unuititlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani;

  • 3

    Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun din:

    titlurile pe durată nedeterminată şi alte instrumente de aceeași natură;, rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale, ajustate cu obligațiile fiscale aferente, previzibile la data calculării fondurilor proprii;

  • 4

    Printre cele 10 principii pentru servirea calitativ superioară a clientului de către funcționarul bancar se numără:

    clientul merită tratamentul cel mai curtenitor şi profesional;, clientul nu este o simplă cifră dintr-o statistică, el este o ființă umană cu sentimente, emoții, simpatii şi prejudecăți;

  • 5

    Depozitele şi sursele de fonduri pot fi clasificate din punct de vedere al probabilității deretragere, astfel:

    fonduri fierbinţi (hot funds), cele care, fie au rata dobânzii puternic sensibilă, fie probabilitatea de retragere într-o perioadă specificată este foarte mare;, fonduri principale (core funds), pentru care probabilitatea de retragere într-o perioadă specificată este foarte mică;

  • 6

    În general, operațiunile active pot fi grupate astfel:

    operațiuni de creditare;, alte operațiuni de plasament pe piețele organizate;

  • 7

    Printre documentele solicitate de bancă în vederea analizei pasivelor se numără:

    situația contractelor de leasing;, situația datoriilor față de bugetul de stat;

  • 8

    Analiza nefinanciară contribuie la evaluarea cât mai reală a riscului de creditare și presupune luarea în considerare a două categorii de factori nefinanciari: interni și externi. Printre factoriiinterni se numără:

    strategia propusă de agentul economic;, conducerea activității (managementul);

  • 9

    Principalele caracteristici ale creditelor pentru capital de lucru sunt:

    se acordă pe o perioadă de 90 zile cu posibilitatea de prelungire pe noi perioade de 90 zile, dar fără a se depăși 12 luni;, se acordă pentru aprovizionări cu stocuri de materii prime și materiale, mărfuri, subansamble, piese de schimb, etc.

  • 10

    Principalele caracteristici ale liniei de credit sunt:

    se acordă pe o perioadă de 90 zile, 180 zile sau cel mult 12 luni;, se acordă pentru creditarea de ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere sau pentru finanțarea unor proiecte contract;

  • 11

    Principalele caracteristici ale creditelor pentru investiții pe termen scurt (până la un an) sunt:

    se acordă pentru finanțarea a cel mult 85% din valoarea totală a investiției, diferența de cel puțin 15% reprezentând aportul propriu al agentului economic;, se acordă pentru acoperirea temporară a decalajului dintre resursele proprii şi cheltuielile pentru investiţii ale agenţilor economici;

  • 12

    Leasingul financiar este o operațiune de leasing care îndeplinește una sau mai multe condiții, printre care:

    riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;, utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare vare prezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piață) pe care acesta o are, la data la care opțiunea poate fi exprimată;

  • 13

    Creditele se acordă la cererea clienților persoane fizice, dacă îndeplinesc cel puțin următoarele condiții:

    au un cont deschis la banca creditoare;, la creditele pentru investiții, fac dovada aportului propriu;

  • 14

    Garanțiile reale sunt mijloace de garantare a obligațiunilor prin afectarea unui bun al debitorului în vederea asigurării execuției obligației asumate iar în categoria acestora intră:

    gajul;, cesiunea drepturilor de încasare ce rezultă din depunerea unui acreditiv confirmat;

  • 15

    În activitatea băncilor se disting două mari categorii de costuri:

    costul de funcționare sau de prelucrare, distribuire și recuperare a disponibilităților colectate;, costul resurselor, care reprezintă corespondentului costului materiei prime din întreprinderile industriale sau al mărfii din întreprinderilor comerciale;

  • 16

    La evaluarea riscului de credit instituțiile de credit trebuie să ia în considerare:

    performanţa financiară curentă şi previzionată a contrapartidelor;, capacitatea de punere în aplicare, din punct de vedere legal, a angajamentelorcontractuale;

  • 17

    La monitorizarea riscului de ţară, băncile trebuie trebuie să aibă în vedere cel puţin următoarele:

    imposibilitatea de punere în aplicare a contractelor de creditare, precum şi incapacitatea şi imposibilitatea de a executa la timp garanţiile în baza cadrului legal naţional al împrumutatului;, incapacitatea potenţială de onorare a obligaţiilor de către contrapartidele din cadrul unui sector privat străin, ce poate fi cauzată de factori economici specifici ţării respective;

  • cu 2 raspunsuri

    cu 2 raspunsuri

    Cătălina Anghel · 25問 · 9ヶ月前

    cu 2 raspunsuri

    cu 2 raspunsuri

    25問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    cu 2 raspunsuri

    cu 2 raspunsuri

    Cătălina Anghel · 25問 · 9ヶ月前

    cu 2 raspunsuri

    cu 2 raspunsuri

    25問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p1

    1 rasp p1

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    1 rasp p1

    1 rasp p1

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2 rasp p3

    2 rasp p3

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    2 rasp p3

    2 rasp p3

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p2

    1 rasp p2

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    1 rasp p2

    1 rasp p2

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp, part 1

    1 rasp, part 1

    Cătălina Anghel · 12問 · 9ヶ月前

    1 rasp, part 1

    1 rasp, part 1

    12問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p3

    1 rasp p3

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    1 rasp p3

    1 rasp p3

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2 rasp p4

    2 rasp p4

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    2 rasp p4

    2 rasp p4

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p1

    1 rasp p1

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    1 rasp p1

    1 rasp p1

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    partea 1

    partea 1

    Cătălina Anghel · 20問 · 9ヶ月前

    partea 1

    partea 1

    20問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p4

    1 rasp p4

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    1 rasp p4

    1 rasp p4

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p5

    1 rasp p5

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    1 rasp p5

    1 rasp p5

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    +

    +

    Cătălina Anghel · 7問 · 9ヶ月前

    +

    +

    7問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p2

    1 rasp p2

    Cătălina Anghel · 7問 · 9ヶ月前

    1 rasp p2

    1 rasp p2

    7問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    partea 1

    partea 1

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    partea 1

    partea 1

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p3

    1 rasp p3

    Cătălina Anghel · 7問 · 9ヶ月前

    1 rasp p3

    1 rasp p3

    7問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2

    2

    Cătălina Anghel · 14問 · 9ヶ月前

    2

    2

    14問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    Cătălina Anghel · 11問 · 9ヶ月前

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    11問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    cu 1 rasp p6

    cu 1 rasp p6

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    cu 1 rasp p6

    cu 1 rasp p6

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p2

    p2

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p2

    p2

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p4

    1 rasp p4

    Cătălina Anghel · 7問 · 9ヶ月前

    1 rasp p4

    1 rasp p4

    7問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Contabilitate de gestiune

    Contabilitate de gestiune

    Cătălina Anghel · 38問 · 9ヶ月前

    Contabilitate de gestiune

    Contabilitate de gestiune

    38問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Cătălina Anghel · 7問 · 11ヶ月前

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    7問 • 11ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    Cătălina Anghel · 25問 · 9ヶ月前

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    1 rasp Contabilitate de gestiune

    25問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Cătălina Anghel · 6問 · 11ヶ月前

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    6問 • 11ヶ月前
    Cătălina Anghel

    cu 2 rasp p1

    cu 2 rasp p1

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    cu 2 rasp p1

    cu 2 rasp p1

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2 rasp p1

    2 rasp p1

    Cătălina Anghel · 23問 · 9ヶ月前

    2 rasp p1

    2 rasp p1

    23問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p3

    p3

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p3

    p3

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp, parte 2

    1 rasp, parte 2

    Cătălina Anghel · 7問 · 9ヶ月前

    1 rasp, parte 2

    1 rasp, parte 2

    7問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2 rasp p 2

    2 rasp p 2

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    2 rasp p 2

    2 rasp p 2

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Bufett

    Bufett

    Cătălina Anghel · 12問 · 9ヶ月前

    Bufett

    Bufett

    12問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p4

    p4

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p4

    p4

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    cu 2 rasp Management bancar

    cu 2 rasp Management bancar

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    cu 2 rasp Management bancar

    cu 2 rasp Management bancar

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp, part 1

    1 rasp, part 1

    Cătălina Anghel · 7問 · 9ヶ月前

    1 rasp, part 1

    1 rasp, part 1

    7問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Cătălina Anghel · 16問 · 11ヶ月前

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    16問 • 11ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p5

    p5

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p5

    p5

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Cătălina Anghel · 30問 · 11ヶ月前

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    Gestiune și Contabilitate Bancară

    30問 • 11ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p6

    p6

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p6

    p6

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    cu 1 rasp Management bancar

    cu 1 rasp Management bancar

    Cătălina Anghel · 45問 · 9ヶ月前

    cu 1 rasp Management bancar

    cu 1 rasp Management bancar

    45問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p7

    p7

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p7

    p7

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Managementul portofoliului de active financiare

    Managementul portofoliului de active financiare

    Cătălina Anghel · 50問 · 9ヶ月前

    Managementul portofoliului de active financiare

    Managementul portofoliului de active financiare

    50問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Management bancar

    Management bancar

    Cătălina Anghel · 50問 · 9ヶ月前

    Management bancar

    Management bancar

    50問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p8

    p8

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p8

    p8

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2 rasp management

    2 rasp management

    Cătălina Anghel · 23問 · 9ヶ月前

    2 rasp management

    2 rasp management

    23問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p9

    p9

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p9

    p9

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    p10

    p10

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    p10

    p10

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Investiții

    Investiții

    Cătălina Anghel · 50問 · 9ヶ月前

    Investiții

    Investiții

    50問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp p1

    1 rasp p1

    Cătălina Anghel · 21問 · 9ヶ月前

    1 rasp p1

    1 rasp p1

    21問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    completa

    completa

    Cătălina Anghel · 50問 · 9ヶ月前

    completa

    completa

    50問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1 rasp Managementul portofoliului de active financiare

    1 rasp Managementul portofoliului de active financiare

    Cătălina Anghel · 27問 · 9ヶ月前

    1 rasp Managementul portofoliului de active financiare

    1 rasp Managementul portofoliului de active financiare

    27問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2 rasp p2

    2 rasp p2

    Cătălina Anghel · 6問 · 9ヶ月前

    2 rasp p2

    2 rasp p2

    6問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Managementul portofoliului de active financiare

    Managementul portofoliului de active financiare

    Cătălina Anghel · 38問 · 9ヶ月前

    Managementul portofoliului de active financiare

    Managementul portofoliului de active financiare

    38問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Managementul portofoliului de active financiare

    Managementul portofoliului de active financiare

    Cătălina Anghel · 50問 · 9ヶ月前

    Managementul portofoliului de active financiare

    Managementul portofoliului de active financiare

    50問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    pt 1

    pt 1

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    pt 1

    pt 1

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    pt 2

    pt 2

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    pt 2

    pt 2

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    pt 3

    pt 3

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    pt 3

    pt 3

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    pt 4

    pt 4

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    pt 4

    pt 4

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    pt 5

    pt 5

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    pt 5

    pt 5

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    pt 6

    pt 6

    Cătălina Anghel · 5問 · 9ヶ月前

    pt 6

    pt 6

    5問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    1

    1

    Cătălina Anghel · 15問 · 9ヶ月前

    1

    1

    15問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    2

    2

    Cătălina Anghel · 15問 · 9ヶ月前

    2

    2

    15問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Politica financiara a firmei

    Politica financiara a firmei

    Cătălina Anghel · 30問 · 9ヶ月前

    Politica financiara a firmei

    Politica financiara a firmei

    30問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    partea 1

    partea 1

    Cătălina Anghel · 35問 · 9ヶ月前

    partea 1

    partea 1

    35問 • 9ヶ月前
    Cătălina Anghel

    licenta 1

    licenta 1

    Cătălina Anghel · 50問 · 8ヶ月前

    licenta 1

    licenta 1

    50問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    licenta 2

    licenta 2

    Cătălina Anghel · 50問 · 8ヶ月前

    licenta 2

    licenta 2

    50問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    MANAGEMENT

    MANAGEMENT

    Cătălina Anghel · 10問 · 8ヶ月前

    MANAGEMENT

    MANAGEMENT

    10問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    BAZELE CONTABILITĂȚII

    BAZELE CONTABILITĂȚII

    Cătălina Anghel · 10問 · 8ヶ月前

    BAZELE CONTABILITĂȚII

    BAZELE CONTABILITĂȚII

    10問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    MACROECONOMIE

    MACROECONOMIE

    Cătălina Anghel · 10問 · 8ヶ月前

    MACROECONOMIE

    MACROECONOMIE

    10問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

    GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

    Cătălina Anghel · 10問 · 8ヶ月前

    GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

    GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

    10問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    INFORMATICĂ ECONOMICĂ

    INFORMATICĂ ECONOMICĂ

    Cătălina Anghel · 10問 · 8ヶ月前

    INFORMATICĂ ECONOMICĂ

    INFORMATICĂ ECONOMICĂ

    10問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    repetare

    repetare

    Cătălina Anghel · 30問 · 8ヶ月前

    repetare

    repetare

    30問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Fiscalitate

    Fiscalitate

    Cătălina Anghel · 10問 · 8ヶ月前

    Fiscalitate

    Fiscalitate

    10問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    Asigurări și reasigurări

    Asigurări și reasigurări

    Cătălina Anghel · 10問 · 8ヶ月前

    Asigurări și reasigurări

    Asigurări și reasigurări

    10問 • 8ヶ月前
    Cătălina Anghel

    FAnaliză economico-financiară;