Drept Licenta
Lista de întrebări
1
să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, să fie emis în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu interesul public urmărit de lege, să fie conform cu Consituția, legile și actele normative în vigoare
2
actul administrativ, faptul administrativ
3
Decizii
4
este ales prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor acestuia
5
este ales de votul majorității locuitorilor cu drept de vot din comună, este reprezentant al locuitorilor satelor care nu au consilieri aleși în consiliul local, ședințele consiliului local, este ales de o adunare sătească, convocată de primar.
6
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri
7
funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, funcțiile publice de conducere, funcțiile publice de execuție.
8
controlul ierarhic
9
Admnistrația ca organizare- ansamblul autorităților publice, organele administrative, instituțiilor care aplică legea., Administrația ca activitate de organizare a executării și de executare în concret a legilor, în principal, de către organele care compun acest mecanism
10
de coordonare
11
raport de serviciu
12
când este arestat preventiv
13
exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane
14
30 de zile
15
majorității consilierilor locali în funcție
16
acte administrative individuale, acte administrative normative, fapte materiale juridice, legea
17
dispoziții
18
majoritate calificată, de două treimi din numărul consilierilor locali în funcție
19
avizul, acordul, propunerea, raportul, certificat.
20
o sesizare privind existența unei surpări de teren, o propunere privind încheierea unui parteneriat public-privat, o cerere privind acordarea unei scutiri de la plata unei taxe locale.
21
numărul consilierilor locali în funcție este mai mic decât jumătate din numărul membrilor consiliului local și nu a putut fi completat cu supleanți, nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive, nu se întrunește cel puțin într-o ședintă ordinară sau extraordinară, pe durata a patru luni calendaristice consecutive, deși a fost convocat conform prevederilor legale.
22
acte administrative emise de autoritățile administrative, acte administrative emise de alte autoriăți publice, acte administrative prin delegație
23
procesul verbal de constatare a contravenției, autorizația de construcție.
24
se adresează organului emitent al actului administrativ
25
răspunderea civilă, răspunderea penală, răspunderea disciplinară
26
reprezintă numărul de membri, raportat la numărul total al membrilor organului colegial, care trebuie să fie prezenți pentru ca ședința organului colegial să fie legal constituită și deliberările acestuia să fie valabile.
27
interesul public are prioritate față de interesul privat
28
se adresează organului emitent al actului administrativ, În cazul actelor administrative unilaterale trebuie efectuat în termen de 30 de zile de la comunicarea actului dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului
29
hotărâri, ordonanțe
30
se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.
31
unul dintre subiecții raportului desfășoară o activitate de îndrumare a celuilalt subiect
32
privește doar legalitatea actului administrativ, În România se reduce la dreptul prefectului de a sesiza instanța de contencios administrativ.
33
pot conține norme imperative, prohibitive, permisive, sunt reglementări de principiu formulate în abstract
34
secretarul general al unității administrativ teritoriale
35
secretarul unității administrativ-teritoriale
36
raporturi care apar între autoritățile administrației publice și particulari, raporturile sociale ce apar între autoritățile administrației publice în realizarea sarcinilor administrative
37
prin hotărâre a consiliului local adoptată cu majoritate absolută, la inițiativa a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor
38
Guvern și prefecți, Ministere și serviciile deconcentrate plasate la nivelul județelor.
39
nu poate avea ca obiect toate atribuțiile prevăzute de lege în sarcina primarului
40
funcția de ofițer de stare civilă, de autoritate tutelară și asigurarea funcționării serviciilor publice locale de profil, atribuții privind organizarea și desfășurarea alegerilor, referendumului și a recensământului
41
poate fi solicitat altei autorități publice sau publicului (cetățenilor), o formă procedurală anterioară care presupune o consultare obligatorie de realizat
42
este un contencios în anulare, este un proces ,,contra actului administrativ”, raportat la legi sau alte acte
43
este o acțiune care are în centrul său preocuparea față de drepturile subiective ale persoanelor fizice sau juridice, fără a se preocupa de legalitatea obiectivă a actului administrativ, este o acțiune de contencios de plină jurisdicție
44
în maxim 60 de zile de la data alegerilor locale
45
cererea trebuie semnată de cel puțin 25% din cetățenii cu drept de vot din comună sau oraș, procent care trebuie realizat în fiecare localitate componentă a comunei, orașului sau municipiului., ca urmare a unei cereri adresate prefectului
46
funcția de implementare, funcția de reglementare, funcția de strategie
47
al cărui obiect constă în controlul legalității actelor administrative emise de către autoritățile administrației publice locale autonome
48
este ales în rândul consilierilor pe o perioadă de cel mult 3 luni, alegerea sa se realizează cu majoritate simplă
49
este o manifestare unilaterală de voință, este executoriu din oficiu, este obligatoriu, este emis pe baza legii, în scopul executării sau organizării executării legii
50
secretarului general al unității administrativ teritoriale, Administratorului public
51
poate fi executat imediat după comunicare sau aducere la cunostință publică
52
o sesizare privind existenţa unei surpări de teren, o propunere privind încheierea unui parteneriat public-privat, o cerere privind acordarea unei scutiri de la plata unei taxe locale
53
raport de serviciu;
54
Cvorumul, majoritatea, motivarea, semnarea, contrasemnarea
Evaluare partial
Evaluare partial
Silvan Roman · 23 întrebări · acum 2 aniEvaluare partial
Evaluare partial
23 întrebări • acum 2 aniManagementul proiectelor
Managementul proiectelor
Silvan Roman · 25 întrebări · acum 2 aniManagementul proiectelor
Managementul proiectelor
25 întrebări • acum 2 aniAchizitii
Achizitii
Silvan Roman · 23 întrebări · acum 1 aniAchizitii
Achizitii
23 întrebări • acum 1 aniLista de întrebări